am gresit poate ...iarta...

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

intr-o zi am sa ma sterg de pamant la ochi, si am sa ma ridic in picioare pt a sta din nou drept, sa fiu "libera"...
de ce sunt jos acum? de ce sunt plina de panamant?
pentru ca m-a doborat, de fiecare data, plecarea de langa tine.
mi-ai daruit de fiecare data printr-un sarut cate un zambet...
ma usturau de fiecare data cand le deslipeam de ale tale.
buzele mele plangeau...
am adunat din nou urmele de sarut ce ne-au legat candva, si le-am pus intr-o cutie.
asa am facut de fiecare data
cu gandul
ca intr-o zi
am sa o deschid
si din ea or sa iasa
fluturi
pe care am sa ii trimit inapoi
departe
la tine.

Când ochii tăi fantastici privesc cu drag la mine,
Dintr-o omidă neagră, în flutur mă prefac,
Gheţarii toţi din poluri în ţăndări se desfac
Şi-o stea se-nalţă-n ceruri, cu străluciri divine

Teluri...

Fixeaza-ti telurile si lupta pentru ele, nu fi egoista si dedica o parte din timpul tau lucrurilor care iti plac si te fac fericita!

iubeste-ma

Stai langa mine si priveste-ma...
Dormi langa mine si viseaza-ma...
Stinge lumina si aprinde-ma...
Rupe din tine...intregeste-ma...
Opreste-mi visarea si trezeste-ma...

flacari

Slaba si totusi patrunzatoare, vine parca din alta lume. Inconjurata de intuneric, totusi se vede clar si puternic.
Palpaie discret sub pale de curenti slabi de aer; totusi nu se stinge, desi flacara se apleaca.
Fie opait mic cu flacara slaba sau rug de foc incins si puternic, lumina ne va patrunde mereu in priviri si suflet, zi sau noapte, atata vreme cat viata ne va palpai in trup si suflet.

apusul

viata vazuta ca o cochilie

Stiu, viata este uneori nedreapta si dura uneori, obligandu-te sa te refugiezi, adeseori, ca intr-o cochilie, in diverse moduri, aparent bizare, de a reactiona in fata provocarilor vietii...
Stiu, este uneori nedrept sa fii nevoit sa nu iei viata in piept, oricat de mult te-ar tenta sa o faci, de teama ca raspunsul la provocare sa nu-ti provoace rani prea sangerande...
Stiu... viata nu se desfasoara doar intr-o cochilie protectoare... Dar este, uneori, mult prea comod si prea placut asa...

iti amintesti?

Tii minte tu, iubita mea,
O noapte de argint in care
Mi-ai aratat pe cer o stea
Din Carul mare?





Cu fata-n sus, spre Dumnezeu
Lasandu-ti capul sa se culce
Pe bratul meu
Te leganam, povara dulce







Deasupra noastra, un castan
Cu frunze pudic rasfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate
Tinzand o ramura-n zadar
Ca sa ne apere de stele
Fusese martor ocular
La toate cele

inger cu aripi rupte

Ma simt un suflet pierdut
Ce se stinge incet si tacut,
Un inger cu aripi rupte sunt,
Cazut la pamant si lovit crunt.
Am adunat in suflet doar dureri,
Am obosit de atatea infrangeri,
Toate neimplinirile mi se revarsa
Din a mea inima ranita si arsa.







Zambetul trist pe buze a-impietrit
Si simt ca totul a luat acum sfarsit,
Cu lacrimi de sange plang
Si dorurile toate mi se frang.
In noaptea cea neagra si sumbra
Ma contopesc cu a mea umbra,
O umbra unduita si stinsa
Si de lumina nepatrunsa.
Ma uit in urma la viata-mi in dezastru,
Si ma vad o stea cazatoare, un astru.
In labiruntul vietii m-am pierdut,
E tarziu si nu mai e nimic de facut.






Pe la colturi m-asteapta miseii
Sa-mi dea in spate lovituri de gratii.
Cutitul in inima mi l-ai impuns.
Chiar si tu… Brutus?

forgive me

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

Nichita Stanescu

ploaia...

Ploua... Cerul lacrimeaza cu rauri de tristete siroind pe pamantul insetat... Fiecare picatura izbeste ritmic tot ce intalneste in cale: frunze, petale, trupuri incovoiate cautand un adapost...



Ploua... Si odata cu ploaia se prelinge pe pamant toata suferinta ingerilor, pura, curata, clara...








Ploua... Curand cerul se va insenina, iar toata firea va fi mai clara, mai senina, uitand de toate durerile si suferintele ce-au biciuit-o...

the roses

Ador trandafirii... Ma farmeca stralucirea lor matasoasa si fina la pipait a petalelor... Ma farmeca parfumul lor invaluitor si perseverenta lor de a inflori din zorii primaverii pana toamna tarziu...
Nu-mi pasa de ascutimea spinilor... Nu-mi pasa de faptul ca risc sa sangerez la cea mai mica atingere... Conteaza doar farmecul culorii, parfumului si atingerii lor matasoase...
Ador trandafirii... Acea asociere bizara de matase si spini, care te farmeca si te poate rani deopotriva. In fond... nu este la fel ca ei si dragostea?

bobocul

Ca o respirare slaba, cea mai trista, cea din urma
Ce o scoate-n agonie sufletul care se cruma,
Inflorit-a trandafirul din fereastra mea cu soare
Bobocelul cel din urma, cea din urma dulce floare.
Eu l-am rupt atunci din glastra si l-am pus intr-un pahar
Vrand sa-i dau prin apa dulce viata lunga...
In zadar!

<



Cum e azi, chiar pusa-n apa va muri sarmana floare
Precum sufletu-mi muri-va chiar intinerit la soare.
Dar ducandu-ma, un lucru pe pamant eu mai doresc:
As voi acestei roze, zile lungi sa-i daruiesc...
Sau de nu, privind pe ganduri cum cad foile-i in sir,
Sa am drept tovaras ultim cel din urma trandafir.

the heaven

"... Beyond the door
There's peace, I'm sure.
And I know there'll be no more...
Tears in heaven..."

tipatul noptii

"... Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig..."

Stelele

De la mine pin la tine
Numai stele si lumina!



Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele
Ce din ochii-mi au zburat
Si pe cer s-au aninat



Cum se-anina despre ziori
Roua limpede pe flori!...

Lacrima si raza

O lacrima
Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
"Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?"
In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
"Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti:
Vin totdeauna din adancuri - mari!"...

Lucian Blaga

Marea

Mi-e dor de mare..mi-e dor de sunetul valurilor ce se sparg inspumate de stanci,de diguri,de mal... Mi-e dor de rasarit...Mi-e dor sa privesc cum iese din mare soarele si se ridica usor pe cer privindu-ne ca un stapan si incalzindu-ne protector... Mi-e dor de apus cu lumina sa rosiatica... Mi-e dor de zumzetul ce se creeaza in fiecare zi pe plaja...de copii care se joaca inocenti in nisip creand primele lor castele "de poveste"... Mi-e dor sa ma intep in scoici si sa le adun apoi ascultand MAREA in ele... Mi-e dor sa simt nisipul ud sub talpi...sa-l simt cum ma mangaie delicat ... Vreau sa stau pe palja si sa privesc in gol...sa privesc Marea..sa o ascult... Mi-e dor sa ma intind noaptea pe nisip si sa privesc cerul instelat ,care parca face plecaicuni la MARE...

Steaua mea

E seara.E tarziu.Privesc spre cer...
Nu stiu...
Dar vad o stea...departe,
Ce printre celelalte
Timida parca-mi pare...
-Vrei sa vorbim?
Dispare.
In seara urmatoare apare iar,
Si-i zic:
-Ce-ar fi sa ne intalnim si poate sa vorbim?
Prinde curaj steluta si-mi spune:
-De acord.
Emotii ma incearca,tresar de bucurie,
Nu stiu de ce...
Dar parca cine stie?
Si-apoi, o perioada,ne tot vedem...
Eu,ii vorbesc despre mine
Cum sunt,si cand mi-e greu.
Ea tace si m-asculta,
O vad cum cateodata,
Licare mai puternic,
Apoi se ascunde,iata...
Simt cum o pierd,incet,
In noaptea instelata.
Dupa un timp revine.
Cald imi spune:
-Nu se stie...
Poate-o sa plec departe,
Spre alta galaxie.
Si m-a lasat...
Stau si privesc spre cer,
Spre steaua disparuta,
Simt pe obraz o raza,
Ce parca ma saruta...
Ce-ti voi mai spune oare,
Atunci cand vei apare?
Micuta stea
Cand vei veni din nou in lumea mea?

special mie..